Cum plănuia CIA să spioneze comuniștii cu o dronă cu tehnologie nucleară

La apogeul Războiului Rece, complexul industrial militar al Americii era plin de avioane impresionante concepute pentru a spiona Uniunea Sovietică și alte țări comuniste.

Avioanele Blackbird SR-71 și U-2 Dragon Lady, de exemplu, erau unele dintre uriașele păsări zburătoare mecanice, concepute pentru apărarea aeriană împotriva inamicului. Aceste avioane au stabilit recorduri de viteză, altitudine de operare și sunt considerate în continuare minuni ale aviației.

Dar dacă tot vorbim de păsări mecanice, unul dintre cele mai complexe și ciudate eforturi tehnice militare de spionaj a fost reprezentat de Proiectul Aquiline. Proiectul prevedea o flotă de 12 de drone sub formă de pasăre, alimentate cu energie nucleară, care ar fi putut rămâne planând timp de o lună.

Drona trebuia să acționeze ca un avion robotic de spionaj și curier pentru sarcini secrete, însă nu a fost niciodată finalizată. CIA a declasificat și a publicat recent documente referitoare la Proiectul Aquiline. CIA plănuia ca Aquiline să fie prima platformă de colectare de informații fără echipaj. Misiunea programului a fost de a „dezvolta, atinge și menține o capacitate operațională de a desfășura activități de recunoaștere sub acoperire în zone interzise”.

Drona, care urma să fie proiectată de către contractantul de apărare aeronautică, Douglas McDonnell, era foarte diferită de avioanele de luptă extrem de atrăgătoare pentru care era cunoscută compania, specifică popularmechanisms.com.

Care era viziunea pentru crearea “păsării”?

Aquiline era mică și trebuia creată cât mai aproape de mărimea unei păsări, sub constrângerile tehnologiei timpului: cu o lungime de aproximativ 1,5 metri, o lățime de 2,20 metri și o greutate de decolare de 37,6 kilograme. Un motor silențios de 3.5 cai putere, cu patru cicluri, ar oferi dronei o viteză de 47 până la 80 noduri și o rezistență de 50 ore și circa 2.000 kilometri. Altitudinea maximă a Aquiline a fost estimată la 6.000 metri.

CIA a propus instalarea unui sistem de propulsie cu radioizotopi pe drona zburătoare. Acesta ar fi transformat căldura reziduală din izotopii în descompunere (cum ar fi plutoniul) în electricitate. Un astfel de motor, dezvoltat în principal pentru sonde spațiale, ar fi sporit rezistența dronei la 30 de zile sau 57.900 kilometri.

Aquiline a fost proiectată pentru a transporta atât fotografii, cât și informații utile. Ar fi putut face fotografii aeriene ale siturilor greu de accesat, în timp ce zburau mult mai jos decât avionul de spionaj U-2.

Ar fi putut genera semnale electronice ale radiourilor, radarelor și alte dispozitive, toate utile pentru întocmirea ulterioară a analizelor. Spre deosebire de avioanele cu echipaj, Aquiline ar fi zburat mult mai aproape de țintele sale, producând fotografii de înaltă rezoluție și înregistrând semnale electromagnetice mai puternice.

Drona ar fi putut, de asemenea, să planteze în secret senzori special dezvoltați în apropierea zonelor pe care CIA ar fi dorit să le monitorizeze îndeaproape.

CIA a descris Aquiline ca fiind un „vehicul mascat, mic, asemănător unei păsări, cu o vizibilitate acustică destul de mică și o secțiune transversală radar pentru a-i permite să funcționeze în mediul natural de semnalizare a păsărilor vii.”

Radarele și santinele umane din zonele țintă ar fi confundat Aquiline cu o pasăre și nu i-ar fi acordat prea multă atenție. Aquiline ar fi fost lansată, controlată și recuperată de echipajele mobile de la sol. Aceste echipe ar fi putut opera Aquiline din state de pe prima linie care se învecinează cu Uniunea Sovietică sau cu China, în locuri precum Taiwan, Turcia, Norvegia, pentru a maximiza perioada în care drona opera pe teritoriul inamic.

Pasărea dronă urma să fie dezvoltată în Area 5. Programul a fost strict secret. Programul era de fapt într-atât de secret încât se recomanda recrutarea de personal cu doi ani înainte de primul zbor pentru a se asigura că suficient personal poate trece de verificările de securitate necesare.

Ce s-a întâmplat cu “pasărea”?

Nu este clar de ce Aquiline a fost anulată. Problema ar fi putut fi reprezentată de constrângerile tehnologice din acele vremuri. Ar fi fost un program tehnic foarte complex, cu capacități de obținere și transmitere de date și propulsie, totul într-un pachet foarte mic.

Utilizarea unui generator radiotermic ar fi adăugat un nivel și mai ridicat de complexitate, greu de suportat cu tehnologia de atunci.

De asemenea, Aquiline se baza foarte mult pe un șiretlic, iar dacă sovieticii sau chinezii ar fi aflat despre el, ar fi putut foarte simplu să-l doboare cu avioanele de luptă MiG. Reușitele Proiectului Aquiline nu erau foarte sigure.

În cele din urmă, Aquiline a rămas doar o idee strălucită a câtorva oameni din comunitatea de informații.